OAMENII REHAU: Cristina Dărășteanu

Se spune că omul sfințește locul, iar noi, cei de la REHAU România ne dăm seama zi de zi cât adevăr stă în spatele acestor vorbe, căci oamenii noștri ne fac ceea ce suntem – o companie de top pe piața construcțiilor. Vă invităm să descoperiți OAMENII REHAU altfel decât i-ați cunoscut până acum, cu poveștile lor din spatele „scenei profesionale”. Protagonista „episodului” de astăzi este Cristina Dărășteanu, Head of HR REHAU România & Bulgaria.

O inimă mare, în care oamenii au fost întotdeauna pe primul loc. Așa am putea să o descriem, pe scurt, pe Cristina. A visat să devină astronaut, inginer agronom, profesoară de engleză și avocat, dar iat-o în echipa noastră! 

A început să lucreze într-un loc în care era înconjurată de copii, însă nu orice copii, ci micuți cu deficiențe de auz. „Primul meu job a fost cel de Instructor de educație extrașcolară la o școală pentru copii cu deficiențe de auz din București”, povestește Cristina. 

Dorința de a lucra cu oamenii au adus-o în locul în care și-a petrecut ultimii 16 ani – în familia REHAU.  
„La școala pentru deficienți de auz am lucrat și contabilitate primară în departamentul de contabilitate, aproximativ un an. Ulterior, am trecut pe postul de Secretar Șef, adică responsabil resurse umane. De la școală am plecat după circa 13 ani, la o firmă de producție publicitară, unde m-am ocupat tot de partea de resurse umane. După aproximativ 3 ani, firma s-a mutat la Constanța, iar eu m-am angajat la REHAU. Sunt aici din decembrie 2005, deci anul acesta voi împlini 16 ani în companie”, își descrie ea parcursul profesional. 

Cristina a găsit la REHAU echipa perfectă, din sânul căreia nu și-a dorit să plece niciodată. A trăit aici experiențe inedite, a avut parte de traininguri la compania mamă din Austria, iar cariera nu i-a fost lipsită de momente de care își aduce aminte cu drag și amuzament. Una dintre pățaniile cu emoții ne-a povestit-o chiar ea.

„La scurt timp după ce m-am angajat la REHAU, am plecat în Austria pentru un training. La întoarcere spre casă am chemat un taxi să mă ducă de la hotel la gară pentru a lua trenul spre Viena, de acolo urmând să ajung la aeroport. Aveam o valiză mare și foarte grea - pe lângă tot suportul de curs pe care l-am primit de la colegii mei, vreo două bibliorafturi, mai cumpărasem și câte ceva pentru cei de acasă – și cu roțile rupte de unul dintre taximetriștii cu care călătorisem. Când am ajuns pe peronul gării, fiind obișnuită cu trenurile din România cu scările acelea pe care cu greu le poți urca, eram de-a dreptul panicată, cu gândul că nu mă voi putea urca în tren cu valiza. Uitându-mă eu pe peron, am văzut într-un capăt al acestuia un tânăr care aștepta și el să vină trenul și m-am gândit să mă duc mai aproape de el cu speranța că poate mă va ajuta să mă urc în tren. Zis și făcut. M-am chinuit cu valiza pe peronul pavat cu dale, până am ajuns la tânărul în cauză. Ne-am salutat, pentru că în acel orășel toată lumea se saluta pe stradă, iar eu am respirat ușurată, liniștită că am rezolvat problema. 

După câteva minute, a venit și trenul. Dar, ce să vezi, trenul era mai scurt și nu a ajuns până în capătul peronului unde așteptam noi. Iată-ne pe noi alergând înapoi, ca să reușim să urcăm în tren. Partea bună a fost că nu mă înșelasem în ceea ce-l privește pe acel tânăr, care s-a oferit să îmi ia el valiza în cursa de prindere a trenului. Când am ajuns la tren am constatat că vagonul nu avea trepte, fiind la nivelul peronului, astfel că nu aș fi avut nevoie de niciun ajutor. I-am mulțumit acelui tânăr și am ajuns cu bine în Viena și de acolo înapoi acasă. În acele momente situația nu a fost deloc plăcută, dar acum mă amuz de fiecare dată când îmi aduc aminte ce față am făcut amândoi când am văzut cât de scurt era trenul respectiv”, povestește Cristina. 

Cu toate că a întâlnit de-a lungul vieții persoane bune, pe care te poți baza și gata să-ți sară în ajutor chiar dacă te văd pentru prima dată, cum a fost cazul tânărului de pe peronul gării austriece, dacă ar avea acces la toată cunoașterea din lume, primul lucru pe care ar vrea să-l afle Cristina este cum să facă lumea mai bună. Spune că valorile după care se ghidează oamenii ar fi principalul lucru pe care l-ar schimba. 

„În ultimii 20-30 ani societatea și-a schimbat valorile, oamenii au devenit mult mai indiferenți față de ceea ce se întâmplă în jurul lor și sunt focusați prea mult pe valorile materiale”, e concluzia Cristinei. 
Totuși, colega noastră e sigură că totul se întâmplă cu un rost în lume, iar ceea ce putem face cu toții este să luptăm pentru schimbare. 

„Luptați-vă din răsputeri pentru a schimba lucrurile care pot fi schimbate, iar pe cele care nu pot fi schimbate, acceptați-le ca atare și mergeți mai departe!”, este crezul Cristinei. 
Cel mai frumos moment din viața ei a fost venirea pe lume a celor doi copii. Datorită vacanțelor petrecute impreună cu ei, pe litoralul românesc, și a amintirilor create acolo, Cristinei ii place mult Marea Neagră și se întoarce acolo cât de des poate, fiind destinația ei preferată pentru călătorii.