AGI_1181941218-coloured - 102300

Apă potabilă de cea mai înaltă calitate - cele mai bune soluții pentru tine de la REHAU

Apa întreține viața, apa potabilă este însăși viața

Corpul uman este alcătuit în proporție de 60-70% din apă. Ea are rolul de a transporta substanțele nutritive importante organismului și asigură eliminarea toxinelor. Mai mult, știați că dacă pierde 10% din cantitatea de apă, corpul uman poate ajunge la insuficiență circulatorie? Fără apă nu ar fi viață și totuși mai putin de 1% din totalul apei de pe Terra este bună pentru consumul uman. Chiar dacă 70% din suprafața planetei este acoperită cu apă, 97% din această cantitate nu este apă de băut.

Apa bună ne ține în viață

Pentru consumul uman, avem nevoie de apă potabilă. Această calitate este determinată în funcție de temperatură, culoare, gust, miros, turbiditate, duritate şi pH. Potrivit reglementărilor în vigoare, apa care ajunge în casele noastre prin intermediul diferitelor instalații, dispozitive sau chiar îmbuteliată, respectă parametrii optimi recomandați pentru fiecare dintre caracteristicile enumerate mai sus.

Apa potabilă are între 8 și 12 grade Celsius și nu are culoare sau miros. Turbiditatea apei este dată de particule fine care nu se sedimentează în timp. Ph-ul apei trebuie să fie neutru, cuprins între 6,8 – 8,5. Din punctul de vedere al durității, apa poate fi moale (4-8 dGH), semidură (12-18 dGH) sau dură (18-30 dGH), potrivit experților.

Dacă indicatorii de mai sus sunt depășiți, apa nu este bună pentru consum, deci nu poate fi considerată potabilă.

Cele mai bune soluții pentru cea mai bună apă

La REHAU suntem preocupați să inovăm permanent și să găsim soluții pentru confortul oamenilor, iar apa potabilă este o resursă limitată care ne preocupă pentru că o dorim în casele cât mai multor oameni. Apa nu este un lux, ci o necesitate, iar grija noastră pentru această substanță vitală trebuie să fie mereu la cele mai înalte cote. Evoluția tehnologică ne permite în aceste zile să putem beneficia de cea mai bună apă potabilă în propriile locuințe, apelând la soluții special gândite pentru confortul și siguranța de acasă.

Ce putem face pentru a avea apă potabilă de cea mai bună calitate zilnic, la robinet?

  1. Instalăm filtre
  2. Instalăm o baterie inteligentă pentru chiuvetă, cu filtru încorporat
  3. Alegem o instalație de apă cu țevi special concepute pentru apa potabilă

Apă potabilă de cea mai înaltă calitate

Uniunea Europeană a actualizat standardele de calitate pentru apa potabilă în 2020 și a stabilit cerințele minime de igienă pentru toate materialele, pentru a se asigura că apa potabilă poate fi consumată fără ezitare.

Chiar și cea mai curată apă poate prelua mici particule solide din rețeaua de conducte în timpul călătoriei sale lungi de la instalația de apă la consumator, care curg apoi prin instalațiile de acasă. Acestea pot cauza funcționarea defectuoasă a armăturilor sau a aparatelor de uz casnic și chiar pot provoca coroziunea conductelor din casă.

Filtrul RE.FINE previne toate aceste consecințe nedorite și ajută la protejarea conductelor de contaminare și deteriorare. Instalat direct după sistemul de contorizare a apei, filtrul îndepărtează substanțele nedizolvate din apă.

Instalarea filtrului RE.FINE este recomandată în clădiri noi, înainte de a umple conductele pentru prima dată, pentru că țevile noi sunt mai predispuse la deteriorare.

Pe lângă funcția de filtrare, filtrele de apă pentru instalațiile menajere trebuie să atingă și cele mai înalte standarde în materie de design, siguranță și igienă. În timpul funcționării, filtrele trebuie curățate în mod regulat: în funcție de tipul de filtru, acest lucru se realizează fie prin înlocuirea filtrului fin, fie, în cazul unui filtru de spălare inversă, prin curățarea automată a elementului de filtrare.

RE.FINE Select și Pure sunt ambele filtre cu întreținere necesară, unde un nou cartuș de filtrare trebuie înlocuit la fiecare șase luni. De cealaltă parte, RE.FINE Pro și Pro R sunt filtre cu auto-întreținere în contra-curent. Cartușul de filtrare nu necesită înlocuire, ci se întreține prin procesul de curățare în contra-curent. Atunci când particulele reținute de filtru sunt manual purjate, o parte din apă curge prin interiorul cartușului (invers sensului normal de filtrare) si elimina reziduurile blocate în sita de curațare a cartușului. Prin urmare, impuritățile depozitate în cartusul filtrant sunt eliberate și evacuate împreună cu apa de clătire (purjare). Alimentarea cu apă nu este întreruptă în timpul acestei proceduri. Precesul de purjare se recomandă a se realiza la fiecare două luni sau mai des, depinde dacă va fi necesar. Pentru reminder și monitorizare, filtrele utilizate pentru versiunile RE.FINE Pure și RE.FINE Pro / Pro R sunt echipate cu un afișaj al intervalului de service.

Apă filtrată până la cea mai mică particulă

Apa potabilă este marfa cea mai valoroasă. Cel mai adesea, consumăm apă îmbuteliată în sticle de plastic, fie ele sticluțe de 0,5 litri, fie bidoane mai mari, de 5 sau 10 litri. Apa îmbuteliată costă timp și bani. Dacă mai punem la socoteală și că eliminarea sticlelor are un impact benefic asupra mediului, ne putem îndrepta atenția spre tehnologia care ne ajută să bem cea mai bună apă de la robinetul de acasă.

Bateria de chiuvetă RE.SOURCE are un filtru cu membrane din cărbune activ, cu o capacitate de filtrare de pâna la 5.000 litri, care îndepărtează particulele microscopice de până la 0,5 microni, dar și clorul, substanțele organice și depunerile metalice precum plumbul și fierul. Dincolo de apa de o puritate extrem de ridicată, bateria distribuie apă la diferite niveluri de temperature în care se poate adauga dioxid de carbon și obține apă mineral oricând.

RE.SOURCE nu oferă doar apă de bună calitate, ci reduce semnificativ cheltuielile cu apa potabilă ale unei familii de patru persoane. Potrivit calculelor REHAU, potențialul de economie se ridică până la 81% anual.

Apa potabilă și drumul ei către ACASĂ

Calitatea apei potabile poate avea de suferit și din cauza instalației care o aduce în casele noastre. Țevile prin care aceasta își face loc înainte să curgă la robinetul din bucătărie sau baie pot aduce modificări apei pe care noi o consumăm. Când sistemul de apă potabilă este instalat greşit, conductele oferă substratul ideal pentru Legionella şi alţi agenţi patogeni.

De aceea, este recomandat ca instalația de apă să fie realizată cu un sistem de țevi care să asigure păstrarea calității apei, fiind în același timp extrem de efficient din punctul de vedere al consumului de energie.

Cea mai inovatoare tehnologie în acest sens este RAUTITAN, sistemul pentru apă potabilă rezistent la coroziune, cu țevi din polietilena cu grad înalt de reticulare PEx-A. Sistemul de îmbinare nu utilizează garnituri de etanșare și asigură o etanșare sigură și sigură prin îmbinare cu manson alunecator. De asemenea, permite verificarea vizuală a conexiunilor în orice moment - manșon de compresie până la guler = rezistent la scurgeri. Tehnologia manșonului de compresie permite, de asemenea, testarea țevilor sub presiune folosind aer, ceea ce este ideal din punct de vedere igienic.

Un punct forte îl reprezintă și calitatea fittingurilor folosite. Fittingurile din metal RAUTITAN RX+ sunt realizate din bronz fără plumb. Noul material RAUTITAN RX+ a fost testat temeinic prin încercari de laborator si studii în santier, timp de mai mulți ani. Prin eliminarea plumbului se obțin și alte beneficii. Caracterul sanitar al fittingurilor este ideal, mediul înconjurator este protejat pe termen lung prin evitarea utilizarii metalelor grele, iar fitingurile pot fi reciclate în viitor.

Mai mult decât atât, sistemul RAUTITAN are o durată de viață de 50 de ani.

Apa – un cuvânt atât de simplu pentru un lucru atât de complex. Pentru că nu putem trăi fără ea, trebuie să ne autoeducăm și să învățăm să trăim alături de cea mai bună versiune a ei. Cea mai bună apă potabilă o poate obține astăzi cu ajutorul tehnologiei - filtrare la cele mai înalte standarde, o baterie inteligentă și un sistem de țevi care nu o alterează, cu o durată de viață „pe viață”.

Engineering progress

Enhancing lives

Maximum cart size of 3 items has been reached!

Your sample cart items:
Type
Decor
Collection