AL-D1256_533693_0 - 533693

Calitate și siguranță pentru locuința ta: soluții inovative și smart de la REHAU

APĂ – un cuvânt atât de simplu, dar o substanță care necesită toată grija și atenția noastră. Apa este unul dintre elementele esențiale care întrețin viața pe pământ. Fără apă, lumea așa cum o știm noi nu ar exista.

Omul poate rezista trei săptămâni fără mâncare, însă nu poate trăi mai mult de trei zile fără apă. Iar asta spune totul despre cât de importantă este apa în viețile noastre.

Totuși, pentru a fi bună de consum, apa trebuie să fie potabilă – o calitate a apei determinată în funcție de temperatură, culoare, gust, miros, turbiditate, duritate şi pH. Potrivit reglementărilor în vigoare, apa care ajunge în casele noastre prin intermediul diferitelor instalații, dispozitive sau chiar îmbuteliată, respectă parametrii optimi recomandați pentru fiecare dintre caracteristicile enumerate mai sus.

Fiecare dintre noi poate juca un rol în asigurarea calității apei pentru propriul consum prin alegerea unei instalații de apă care ajute la menținerea apei potabile la cele mai înalte standarde.

RAUTITAN – țeava care iubește apa

REHAU răspunde celor mai înalte cerințe în ceea ce privește instalația optimă pentru apă potabilă prin sistemul RAUTITAN, complet fără plumb, cu ajutorul căruia fiecare persoană poate fi sigură că apa ajunge la robinet în condiții de siguranță și igienă. Astfel, REHAU s-a aliniat tendințelor din piață, potrivit cărora consumatorii vor deveni tot mai interesați de igiena apei potabile în următorii ani. Totodată, materialele folosite pentru sistemul RAUTITAN sunt în acord cu reglementările autorităților europene, care, în 2018, au adăugat plumbul pe lista substanțelor cu risc potențial în 2018.

Asigurarea calității apei până la ultimul punct de evacuare necesită cea mai mare grijă - de la planificare până la implementare în conformitate cu standardele sanitare. Pentru că apa este cea mai importantă resursă a noastră, vrem să fim siguri că instalația prin care aceasta ajunge la robinetul nostru este una durabilă.

Sistemul RAUTITAN pentru apă potabilă este rezistent la coroziune, iar tehnica de îmbinare prin manson alunecător ajută ca țevile să fie conectate igienic, sigur și fără puncte moarte în locuri greu accesibile. Sistemul de îmbinare nu utilizează etanșare prin garnituri tip O-ring, fapt care asigură o etanșare optimă de lungă durată. De asemenea, permite verificarea vizuală a conexiunilor în orice moment cu ajutorul manșonului alunecător poziționat până la gulerul fittingului, care prezintă o rezistență extrem de mare la posibilile scurgeri. Tehnologia de îmbinare prin manșon alunecător permite, de asemenea, testarea conexiunii țevilor cu fittinguri folosind aer cu presiune, ceea ce este ideal din punctul de vedere al igienei și siguranței la riscul de îngheț. 

Prin urmare, sistemul RAUTITAN îndeplinește toate cerințele pentru o alimentare igienică cu apă potabilă.

RAUTITAN previne depunerile pe suprafețele netede din conductă. Toate materialele folosite sunt supuse unor controale riguroase și sunt certificate pentru utilizarea cu apa potabilă.

REHAU a inovat în materie de instalații de apă potabilă fără plumb dinainte ca plumbul să fie inclus pe lista substanțelor cu risc potenția. În 2009, primul pas a fost făcut prin introducerea fitingurilor fără filet, polimerice RAUTITAN PX (dimensiuni între 16 și 40 mm) și prin fitingurile din oțel inoxidabil RAUTITAN SX (dimensiuni între 16 și 40 mm) în anul 2011 a făcut cel de-al doilea pas către dezvoltarea unui sistem fără plumb cu ajutorul noilor fitinguri fără plumb RAUTITAN RX+ (dimensiunea 16 - 63 mm).

Sistemul de conducte și tehnologia de îmbinare sunt folosite în peste 50 de țări de mai bine de 30 de ani. Până acum au fost produse peste 800 milioane de bucăți de manșoane alunecătoare.

Fii cu un pas înaintea dezastrului. Fii SMART cu REHAU!

Instalația de apă nu ne dă bătăi de cap doar când vine vorba despre calitatea apei, ci și atunci când ne gândim la siguranța casei noastre. Scurgerile de apă se pot transforma rapid într-un adevărat dezastru pentru locuința noastră, daunele provocate de apă fiind mai frecvente decât cele provocate de incendii sau dezastre naturale.

Nimeni nu-și dorește să-și vadă mobila sau parchetul distruse și să fie nevoit să organizeze o renovare neașteptată a locuinței. Daunele provocate de apă pot apărea din cauza spargerii conductelor, fitingurilor neetanșe sau chiar conexiunilor defecte ale mașinii de spălat.

Cu toții ne-am dori să plecăm liniștiți în vacanță, fără grija siguranței locuinței noastre și să putem ține totul sub control de la distanță.

V-ați gândit vreodată cum ar fi să primim rapid un semnal pe telefon când ceva este în neregulă cu instalația noastră de apă? Acest lucru este posibil acum grație inovației REHAU în materie de siguranță și securitate a instalațiilor de apă.

REHAU pune la dispoziția consumatorilor sistemul RE.GUARD, o soluție SMART pentru protecție împotriva daunelor provocate de apă. Sistemul este format din dispozitivul RE.GUARD pentru controlul apei, detectorul de apă RE.GUARD, dispozitivul Gateway RE.HUB și aplicația RE.GUARD.

Dispozitivul RE.GUARD pentru controlul apei poate fi instalat pe conducta principală de apă, direct după contorul de apă și înaintea filtrului pentru a-l proteja și pe acesta. Cu toate acestea, astfel încât scurgerile să poată fi detectate în toate cazurile, RE.GUARD trebuie instalat după un reductor de presiune sau o combinație a ambelor dispozitive (= stație de apă menajeră). RE.GUARD se instalează și este pus în funcțiune foarte rapid, în doar câțiva pași, cu ajutorul asistentului de instalare intuitiv.

Sistemul este controlat prin intermediul aplicației pentru smartphone RE.GUARD. Această aplicație oferă o prezentare generală a stării instalației de apă. Astfel, puteți vedea în orice moment al zilei dacă totul este în regulă cu instalația de apă. Mai mult, dacă senzorul de apă detectează o posibilă scurgere, utilizatorul va fi alertat imediat printr-un mesaj trimis pe smartphone, iar acesta poate decide dacă va bloca instalația de apă sau nu. În cazul în care conducta este spartă, atunci RE.GUARD blochează imediat instalația.

Detectorul de apă RE.GUARD este conectat la sistem prin intermediulstandardului radio Z-Wave și detectarea apei care se scurge în zonele critice. Detectoarele de apă sunt opțional plasabile în toată casa și sunt prevăzute cu un prelungitor pentru locuri greu accesibile.

Nu în ultimul rând, gateway-ul RE.HUB conectează dispozitivele RE.GUARD la Internet și se conectează ușor la router.

Standardul certificat la nivel internațional pentru unde radio Z-Wave, prin intermediul căruia sunt conectate în rețea componentele sistemului RE.GUARD, oferă o protecție suplimentară. Dispozitivele Z-Wave comunică doar între ele și cu gateway-ul RE.HUB. Dispozitivele sunt protejate împotriva atacurilor externe directe, semnalele radio sunt mai puțin predispuse la interferențe. Mai mult, standardul Z-Wave oferă o mai bună protecție și familiei. Datorită unui timp scurt de transmisie și a puterii de transmisie reduse a dispozitivelor, consumul de energie și expunerea la radiații sunt mult mai mici decât în cazul WLAN.

Sistemul pentru controlul apei, RE.GUARD este premiat pentru design-ul său și se potrivește perfect în orice tip de locuință, fie ea nouă, renovată sau modernizată. Trebuie totuși avut în vedere faptul că RE.GUARD este proiectat pentru case cu una-două familii și nu este potrivit pentru complexe rezidențiale mari cu mai mult de două unități rezidențiale.

Cu soluțiile inovative și smart de la REHAU este mult mai simplu să oferi familiei tale apă sănătoasă și o locuință sigură în orice moment al zilei. Instalațiile de apă de ultimă generație și sistemele de control al scurgerilor de apă care pot avaria locuințele sunt pași importanți în sporirea confortului și asigurarea unui trai fără griji!

Engineering progress

Enhancing lives

Maximum cart size of 3 items has been reached!

Your sample cart items:
Type
Decor
Collection