Cu toții avem pasiuni, visuri și povești interesante care ne definesc și, fără să ne dăm seama, ne ajută să ajungem pe drumul potrivit nouă. Pe noi, acest drum ne-a condus spre o carieră la REHAU, și ne dorim să facem cunoscută povestea noastră din spatele „scenei profesionale”. Noi suntem OAMENII REHAU și vă spunem astăzi povestea Iuliei Tripon, Technical Support Coordinator, Building Solutions.
În copilărie Iulia visa că va ajunge medic chirurg. Gândul că va fi ea cea care va salva viețile oamenilor o determina să își dorească din ce în ce mai mult această profesie. Timpul a trecut însă, iar visul ei s-a schimbat. A descoperit că domeniul în care activează în prezent este cel mai potrivit pentru ea. Primul său job a fost ca desenator, iar de atunci a lucrat în instalații și pe execuție, dar și pe proiectare.
Iulia face parte din echipa REHAU din 2013, marcând astfel nouă ani alături de noi, iar în prezent ocupă funcția de Technical Support Coordinator pentru divizia Building Solutions. În toți acești ani am trăit împreună clipe pe care nu le vom uita niciodată, iar Iulia își aduce aminte cu drag în special de momentul în care colegii ei i-au cântat „la mulți ani” în timpul unui training desfășurat în Austria în 2014. Un alt moment amuzant a fost o conversație pe care Iulia a avut-o cu un client care avea același nume de familie ca și ea.
Dacă ar putea lua cina cu o persoană faimoasă, Iulia a spus că ar vrea să afle mai multe despre secretele de la Hollywood și ar vrea să îi aibă alături de ea pe Leonardo Dicaprio și Morgan Freeman, pentru că îi admiră pe amândoi în egală măsură.
Când își plănuiește concediu, Iulia nu se gândește foarte mult la destinație. A spus că este genul de persoană care apreciază frumusețea și unicitatea fiecărui loc pe care îl vizitează, iar cât timp călătorește, nu o preocupă unde ajunge. Cele mai frumoase experiențe tot în vacanță le-a trăit, alături de prieteni și oameni dragi sufletului ei. Chit că este vorba de o excursie în România sau una în străinătate, Iulia se bucură de fiecare moment alături de grupul cu care călătorește.
Anii de pensie ar vrea să o găsească într-o zonă de deal sau de munte, unde aerul este curat și se poate trezi în fiecare dimineață cu ciripitul păsărilor și să-și savureze cana de cafea de dimineață alături de copii și nepoți.
Dacă ar avea acces la toată cunoașterea din lume, Iulia ar vrea să afle dacă există oameni și pe altă planetă și dacă da, ar vrea să știe cum putem comunica cu ei, iar dacă ar avea puterea să schimbe ceva, ar vrea să poată vindeca toți copiii bolnavi de pe această lume, indiferent de boala de care suferă. Karma după care Iulia se ghidează în viață este una simplă, „primești ceea ce oferi, chiar dacă uneori mai târziu”.
Mesajul pe care Iulia l-a transmis colegilor ei: „Găsiți în fiecare zi cel puțin un motiv pentru a zâmbi!”